Instalatii electrice de iluminat de siguranta si antipanica

Instalatii electrice de iluminat de siguranta si antipanica


Normativul I7/2011 abordează soluțiile de alimentare a sistemelor de iluminat de siguranță/securitate în două capitole distincte, respectiv:

• „5.6. Sisteme de alimentare cu energie electrică pentru servicii de securitate. Exemple de servicii de securitate sunt: … iluminatul de siguranță/securitate”;

• „7.23.12.1  Corpurile de iluminat de tip autonom (executate conform SREN 60598-2-22) se alimentează pe circuite din tablourile de distribuție pentru receptoare normale. Pot fi alimentate de pe circuite comune cu corpurile de iluminat pentru iluminatul normal”.

Același Normativ, pentru sistemul de iluminat de securitate  împotriva panicii,  impune o cerință specială, care este cumulativă celor prevăzute tuturor sistemelor de iluminat de siguranță/securitate respectiv, pe lângă cerința: „7.23.9.2. Iluminatul de securitate împotriva panicii se prevede cu comandă automată de punere în funcțiune după căderea iluminatului normal” se impune și cerința: „7.23.9.3. În afară de comanda automată a intrării lui în funcțiune, iluminatul de securitate împotriva panicii se prevede și cu comenzi manuale din mai multe locuri accesibile personalului de serviciu al clădirii, respectiv personalului instruit în acest scop. Scoaterea din funcțiune a iluminatului de securitate împotriva panicii trebuie să se facă numai dintr-un singur punct accesibil personalului însărcinat cu aceasta”.

 

Sistemul de iluminat împotriva panicii, parte a iluminatului de securitate, are rolul de a evite panica și să asigure nivelul de iluminare care să permită persoanelor să ajungă în locul de unde calea de evacuare poate fi identificată.

Sistemul de iluminat împotriva panicii impune, în spații cu suprafață mare și sau cu multe persoane, realizarea unui nivel de iluminare de minim „10% din nivelul de iluminare normat pentru iluminatul general, dar nu mai mic de 20 lx”.

Această valoare a iluminării se poate realiza cu mai multe corpuri, amplasate corespunzător, pe seama unei dimensionări similare cu cea pentru sistemul de iluminat normal din spațiul respectiv.

Fluxul necesar a fi instalat în respectivele corpuri este mult superior celui emis de corpurile de iluminat tip luminobloc, utilizate, de regulă, pentru a marca o ieșire, traseul căilor de evacuare, prezența hidranților.

Corpurile de iluminat ale sistemului de iluminat împotriva panicii se integrează printre cele ale sistemului de iluminat normal (se montează pe același tavan), dar nu sunt comune cu acestea.

Dacă corpurile de iluminat cu care se realizează sistemul de iluminat de securitate împotriva panicii sunt cu sursă inclusă și alimentate de pe același circuit cu corpurile  sistemului de iluminat normal, la un defect pe circuitul respectiv sistemul de iluminat de panică intră automat în funcțiune, indiferent de starea corpurilor de iluminat normal.

În spații în care există posibilitatea instaurării panicii se impune ca, atât timp cât sunt persoane în respectivul spațiu, cu caracter preventiv, o persoană instruită să pună în funcție sistemul de iluminat împotriva panicii, cu aparate de comandă accesibile numai acestuia și din puncte neafectate de prezența persoanelor aflate în stare de panică.

Suport tehnic
0372.772.645